Despre mine
Cosmin Dumitrașcu, am fost pasionat până la extrem de domeniul legislativ și mă visam un domn îmbrăcat la costum și cu servietă…doar că aspiram la profesia de avocat sau notar. Ei bine, am ajuns de profesie expert contabil, deci tot în tandem cu mediul legislativ. La vârsta de 15 ani am luat prima data contact cu domeniul de business, părinții mei deținând la acea vreme 2 magazine. Am început să fiu tot mai pasionat de domeniul financiar, și am început să îmi fixez obiective pe termen scurt și pe termen lung.
Primul obiectiv a fost să încep ușor-ușor să descoper bazele unui business, pentru ca mai apoi să fie accederea în cadrul Academiei de Studii Economice. Odată îndeplinit primul obiectiv, următorul a fost în mod cert și obținerea licenței și frecventarea cursurilor de master. Simultan cu studiile am și profesat în cadrul unor companii de renume național și internațional.
La vârsta de 24 de ani deveneam expert contabil cu acte în regulă (am absolvit Corpul Experților Contabili și Contabili Autorizați din România), acesta fiind de fapt principalul obiectiv asumat încă de la accederea la facultate. În acel moment nu mai era decât un pas până la unul din visele principale și anume deschiderea primei mele companii – firmă de contabilitate și expertiză contabilă. Ulterior am mai deschis încă 2 companii, prin care am îmbinat serviciile de contabilitate și experiză contabilă, cu serviciile de audit financiar, salarizare, servicii aferente Registrului Comerțului, analiză economico-financiară, consultanță financiar-contabilă și consultanță de dezvoltare business, management financiar-contabil.
În cei peste 15 ani de dezvoltare continuă, pe care i-am avut (dezvoltare continuă pe care încă o fac pentru că zilnic învăț ceva nou), am reușit să acumulez informații peste informații, astfel încât să vi le pun pe tavă și vouă și să vă ajut să vă duceți business-ul la un alt nivel.
Cel mai nou video
Despre bani, antreprenoriat si contabilitate.
Citeste
Cele mai recente articole
Modificări aferente TVA începând cu 01 Iulie 2021 – COMERȚ ONLINE
Începând cu data de 01 Iulie 2021 au intrat în vigoare o serie de modificări substanțiale cu privire la TVA. Ce se întâmplă mai exact? O scurtă sinteză mai jos începând cu 01 Iulie 2021, se percepe TVA pentru vânzările online, indiferent dacă sunt bunuri achiziționate...
Obligativitatea bilanțurilor semestriale
Pentru ca tot am trecut de data de 30 Iunie 2021, apare întrebarea dacă firmele mai sunt obligate la depunerea situațiilor financiare semestriale. Se știa faptul că dacă cifra de afaceri depășea până în 2020, valoarea de 220.000 lei, exista această obligație; Începând...
TVA la încasare sau tva la facturare (sistemul normal)?
Bine v-am regăsit în acest material în care vom discuta aspecte cu impact major asupra business-ului tău și anume despre un impozit indirect, care dă atât de multe bătăi de cap antreprenorilor și anume TVA-ul..Marea majoritate a patronilor nu înțeleg faptul că TVA-ul...