Salut,

Bine ai venit pe blogul meu, Cosmin Dumitrascu

Despre mine

Cosmin Dumitrașcu, am fost pasionat până la extrem de domeniul legislativ și mă visam un domn îmbrăcat la costum și cu servietă…doar că aspiram la profesia de avocat sau notar. Ei bine, am ajuns de profesie expert contabil, deci tot în tandem cu mediul legislativ. La vârsta de 15 ani am luat prima data contact cu domeniul de business, părinții mei deținând la acea vreme 2 magazine. Am început să fiu tot mai pasionat de domeniul financiar, și am început să îmi fixez obiective pe termen scurt și pe termen lung.

Primul obiectiv a fost să încep ușor-ușor să descoper bazele unui business, pentru ca mai apoi să fie accederea în cadrul Academiei de Studii Economice. Odată îndeplinit primul obiectiv, următorul a fost în mod cert și obținerea licenței și frecventarea cursurilor de master. Simultan cu studiile am și profesat în cadrul unor companii de renume național și internațional.

La vârsta de 24 de ani deveneam expert contabil cu acte în regulă (am absolvit Corpul Experților Contabili și Contabili Autorizați din România), acesta fiind de fapt principalul obiectiv asumat încă de la accederea la facultate. În acel moment nu mai era decât un pas până la unul din visele principale și anume deschiderea primei mele companii – firmă de contabilitate și expertiză contabilă. Ulterior am mai deschis încă 2 companii, prin care am îmbinat serviciile de contabilitate și experiză contabilă, cu serviciile de audit financiar, salarizare, servicii aferente Registrului Comerțului, analiză economico-financiară, consultanță financiar-contabilă și consultanță de dezvoltare business, management financiar-contabil.

În cei peste 15 ani de dezvoltare continuă, pe care i-am avut (dezvoltare continuă pe care încă o fac pentru că zilnic învăț ceva nou), am reușit să acumulez informații peste informații, astfel încât să vi le pun pe tavă și vouă și să vă ajut să vă duceți business-ul la un alt nivel.

 

Cel mai nou video

Despre bani, antreprenoriat si contabilitate.

Interviu cu Gianina Corondan – Vizita de lucru

Citeste

Cele mai recente articole

Despre Declarația Unică: află toate informațiile

Despre Declarația Unică: află toate informațiile

Așadar... Declarația Unică este un formular (212). El este pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Cu ajutorul acestuia toate persoanele fizice sau persoanele fizice care prestează o...

Cosmin Dumitrașcu live cu Bogdan Dumitru

Cosmin Dumitrașcu live cu Bogdan Dumitru

Am discutat live cu Bogdan Dumitru pentru Online Business România despre Indicatori economico-financiari de care trebuie să ținem cont, într-un episod pe care te invit să-l urmărești în cele ce urmează! Urmărește înregistrarea aici:...

Guest Post Upriserz Blog: informații legislative Martie 2022

Guest Post Upriserz Blog: informații legislative Martie 2022

Echipa Upriserz m-a rugat să le pregătesc un nou articol cu informațiile legislative din 2022. Găsești aici primul guest post. Se spune că înainte de a avea grijă de alții, e nevoie să ai grijă de tine pentru început. Ceea ce se potrivește perfect și în afaceri....